Cum am trait pana acum fara sa stiu de existenta stock-ului de legume??? Ma simt de parca am descoperit apa calda.
Stock-ul este o supa concentrata de legume (neutra, fara sare), strecurata, care sta la baza altor mancaruri. E o idee geniala, mai ales daca ai copil mic si trebuie sa gatesti portii mici (cand nu ai mancare sanatoasa pentru adulti din care sa ii dai 😬) sau cand vrei sa faci pilaf/risotto/cuscus, sau cand nu ai toate legumele la dispozitie (lipsa stoc sau iarna) sau cand n-ai timp sa cureti/toci/fierbi legumele pentru mancare sau… orice alt motiv 😁
Va zic, e tare de tot!
Ingrediente:
- 3 l de apa
- 4 cepe mari
- 2 capatani usturoi
- 4 fire de telina apio
- 5 morcovi mari
- 1/2 radacina telina
- 3 ardei kapia
- 1 legatura patrunjel
- 1 radacina pastarnac
- 3 fire cimbru
- 1 lingurita boabe de piper
- 1 frunza de dafin
- 2 dovlecei
Mod de preparare:
- Intr-un vas incapator (oala mare), cu capac, punem apa la fiert.
- Curatam legumele de coaja si le spalam.
- Apoi le taiem grosier, in bucati sau felii mari si le punem in oala.
- Lasam la fiert 30 – 40 de minute la foc mic, cu capacul pus. Daca le fierbem la foc mare, se tulbura zeama.
- Dam la frigider peste noapte.
- Scoatem legumele si strecuram zeama.
- Punem zeama in pungi de congelator cu forme (cuburi sau betisoare) sau in pungi simple, clasice.
- Depozitam la congelator cateva luni sau pana se termina.
P. S. Legumele ramase le dati la blender si faceti supa de legume. Cu crutoane, of course!
Enjoy!