Keto/ Low carb, Mancarica

Pizza low carb

0 comments

A venit vremea sa reluam stilul de viata sanatos, cu fasting si alimentatie low carb. Asa ca e nevoie si de retete, nu? Culese de prin diverse locuri, testate cu familia si recomandate voua.

Si cu ce sa incepem mai bine decat cu o reteta de pizza? Suna incurajator, nu?

Ingrediente:

  • 200g mozzarella (fara lactoza, de la Lidl)
  • 55g crema de branza (Philadelphia, fara lactoza)
  • 95-100g faina de migdale
  • 2 oua mici
  • 1/2 lingurita guma de xantan (optional)
  • topping, la alegere (masline, salam, sunca, rosii, ardei, ciuperci,etc)

Mod de preparare:

  1. Preincalziti cuptorul la 200 grade.
  2. Intr-un castron puneti mozzarella si crema de branza si dati la microunde 2 minute, amestecand dupa primul minut.
  3. Mutati compozitia in vasul mixerului si adaugati ouale si faina.
  4. Amestecati pentru omogenizare. Ar trebui sa obtineti un aluat putin lipicios.
  5. Puneti o foaie de hartie de copt in tava cuptorului, rasturnati amestecul si mai puneti o foaie de hartie de copt deasupra.
  6. Cu un sucitor, intindeti compozitia uniform, forma rotunda sau cum va iese. O sa fie o provocare sa dezlipiti foaia de deasupra, dar nu va lasati 🤭.
  7. Coaceti la 200 grade pentru 10 minute sau pana s-au rumenit frumos (dar putin) marginile.
  8. Peste blat intindeti sosul de rosii, apoi adaugati topping-urile preferate .
  9. Continuati coacerea la 200 grade pentru inca 10-15 minute, in functie de topping, cu grija sa nu ardeti ceva (vorbeste experienta din mine😬).